Horoscopul zilei de 4 ianuarie 2022, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru toate zodiile. Nativii din semnul Vărsător pot avea parte de situații neprevăzute.
Luna traversează astăzi zodia Vărsător și se întâlnește cu Mercur, planeta comunicării, dar și cu Saturn, planeta înțelepciunii. Acest context astrologic ne stimulează la nivel mental și ne poate aduce discuții importante și idei ingenioase despre cum să ne punem în practică niște planuri avute.
Sfat! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop Berbec
Berbecii pot primi vești bune legate de un proiect în care sunt implicați și acest context îi poate stimula să-și facă planuri solide de viitor. În alte cazuri, nativii se revăd cu prieteni și răspund afirmativ unor invitații în oraș.
Horoscop Taur
Taurii reușesc să facă față cu brio cerințelor profesionale, chiar dacă pe alocuri se simt copleșiți de responsabilități. Este foarte probabil ca nativii să aibă parte de discuții importante cu superiorii, posibil chiar pe teme financiare.
Horoscop Gemeni
Gemenii au o stare de spirit foarte bună și sunt foarte comunicativi. Pot lua decizii înțelepte și pot fi mai curioși decât de obicei. Unii nativi își fac planuri de călătorie, în timp ce alții călătoresc cu mintea și aleg să se relaxeze cu o carte interesantă.
Horoscop Rac
Racii au toate șansele să ajungă la un acord profesional important sau să facă o negociere profitabilă. În cuplu se detensionează atmosfera în urma unui dialog sincer și deschis. Posibil ca nativii să ajungă la înțelegeri financiare cu partenerul.
Horoscop Leu
Leii au toate șansele să ajungă la o înțelegere cu partenerul de viață. Poate cad de comun acord asupra unei investiții sau asupra modului în care își vor petrece timpul liber. Profesional, este o zi foarte bună pentru negocieri.
Horoscop Fecioară
Fecioarele se înțeleg de milioane cu colegii și pot primi nu doar sfaturi bune din partea acestora, ci și sprijin în rezolvarea sarcinilor de la locul de muncă. Atenție totuși la tendința de suprasolicitare din cauza unor sarcini care vin în mod neașteptat.
Horoscop Balanță
Balanțele au o dispoziție foarte bună, veselă, și sunt mai dornice de distracție. Cei singuri pot flirta cu ușurință, iar cei care au deja o relație pot discuta despre creșterea și educația copiilor. Unii nativi pot fi surprinși de trăiri intense care conduc și la o analiză mai atentă a propriilor sentimente.
Horoscop Scorpion
Scorpionii preferă să petreacă timpul în intimitatea căminului. Starea emoțională este bună și nativii pot vorbi cu cei dragi despre ceea ce-i apasă sau îi nemulțumește cu privire la traiul comun, fără a da naștere unor tensiuni.
Horoscop Săgetător
Săgetătorii pot avea parte de discuții interesante astăzi. Pot primi vești bune, pot învăța ceva nou și pot lua decizii înțelepte. Au susținere și în negocieri, dar și în rezolvarea unor neclarități în cuplu.
Horoscop Capricorn
Capricornii au idei îndrăznețe despre cum să-și suplimenteze veniturile sau pot purta discuții care să le aducă adevărate revelații financiare. Unii nativi pot primi chiar și sume de bani astăzi, poate un bonus sau un comision mult așteptat.
Horoscop Vărsător
Vărsătorii simt nevoia să vorbească despre ei și să spună ce au pe suflet. Față de zilele trecute, nativii au o stare de spirit foarte bună, sunt mai comunicativi și mai dornici de plimbări și activități recreative. Posibil să aibă parte de situații neașteptate, de surprize.
Horoscop Pești
Peștii simt nevoia să se retragă în liniște și să poarte dialoguri cu ei înșiși. Nu este vorba neapărat de o stare proastă, cât despre o nevoie mai mare de odihnă. În cuplu se pot relua discuții mai vechi sau pe teme mai sensibile.
Sursa foto: Pexels.com